Concept

Concept

De unde a pornit totul

Refuzăm, reducem, refolosim, reciclăm, compostăm

Acestea sunt cele 5 principii de bază care se află la baza unui eveniment fără risipă.

Considerăm că obligația noastră morală este de a avea un impact cât mai redus asupra mediului, lăsând în urma noastră doar nutrienții care îi aparțin, prin compostarea resturilor vegetale.

Prin achiziționarea produselor locale și sezoniere, dorim să accentuăm importanța unui comerț etic și responsabil, focalizat pe efortul și sufletul care se află în spatele rezultatului final, încurajând astfel lupta împotriva consumerismului și a poluării.

Promovăm calitatea, minimalismul, rafinamentul, atenția către lucrurile cu adevărat importante, iar în viziunea noastră, arta și sustenabilitatea sunt două ramuri cu rădăcină comună. În drumul nostru către un trai cât mai calitativ, arta ne este exemplu, inspirație și încurajare. 

Zaia Kit

Nu uita să aduci cu tine:

  • sticla reutilizabilă
  • vesela de acasă
  • tacâmurile proprii
  • voie bună!

LOCAȚIE

O SCURTĂ ISTORIE

Construcția ansamblului din Luna de Jos este realizată de familia nobiliară Teleki în a 2-a jumătate a secolului XVII. În urma distrugerii castelului de către Armata Imperială (1703-1711), urmează o serie de lucrări de reconstrucție începând cu anul 1728.

În perioada naționalizării, este folosit ca și sediu CAP, în prezent servind drept centru pentru îngrijire și asistență.

Grajdurile își reînsușesc scopul inițial, deservind astăzi baza de echitație Luna Estate, iar în parcul istoric domnește un sanctuar de arbori seculari adesea vizitat de animale sălbatice.

Acest codru ne trimite înapoi în timp și ne insuflă respect față de vechile obiceiuri.